Acoperișul unei case din comuna Preutești a fost cuprins de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, sâmbătă, în jurul orei 1:50, la fața locului fiind trimise două autospeciale ale Detașamentului de pompieri de la Fălticeni.
La sosirea echipelor de intervenție ale pompierilor, flăcările cuprinseseră deja etajul casei și acoperișul.
Pompierii au reușit să limiteze valoarea pagubelor și să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locuință, pagubele fiind estimate la circa 2000 de lei.
„Incendiul a izbucnit prin efect termic, din cauza coșului de evacuare a fumului amplasat necorespunzător față de materialele combustibile”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.