O furtună deosebit de violentă, de doar 20 de minute, însoțită de vânt puternic, a smuls acoperișul Școlii Gimnaziale din Vadu Moldovei.
Bucăți mari de tablă s-au desprins de pe clădire, fiind luate pe sus de rafalele puternice și împrăștiate peste tot în curtea școlii. Incidentul a avut loc joi, 6 iulie, în jurul orei 16.00.
Primarul din Vadu Moldovei, Maricel Iacob, a menționat că acoperișul trebuie schimbat total, fiind vorba despre o învelitoare veche și ulterior consolidată.
„Școala este din 1973. În 2007 au fost începute lucrări de modernizare și reabilitare, care au fost abandonate un an mai târziu. Acoperișul e 100% deteriorat, trebuie schimbat tot. Învelitoarea era din ‘73, iar deasupra era pusă tablă ce imita țigla”, a precizat primarul.
Acesta a mai specificat că din bugetul local nu poate acoperi costurile lucrărilor ce presupun schimbarea acoperișului, urmând să identifice alte surse de finanțare.
Școala de la Vadu Moldovei este prinsă într-un proiect de reabilitare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), lucrările prevăzute în proiect fiind de montare a unei centrale termice și de reabilitare a grupurilor sanitare în vederea obținerii avizului de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică Suceava.
Valoarea proiectului este de 1.600.000 de lei.
”Luni vom semna proiectul, însă acesta nu mai poate fi început până nu se rezolvă problema acoperișului. Am informat ISU, Inspectoratul Școlar, Prefectura. Sperăm ca până în septembrie să rezolvăm. Am patru școli în comună de modernizat. Sperăm să prindem buget prin PNDL sau de la Consiliul Județean”, a mai explicat Iacob.
La Școala Gimnazială din Vadu Moldovei învață aproximativ 200 de elevi.