Acoperământul Maicii Domnului – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Despre Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului găsim scris doar în scrierile apocrife: Cuvântul Sfântului Ioan Teologul despre Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (secolul al IV-lea), Urcarea la cer a Maicii Domnului(secolul al IV-lea) și Adormirea Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și în veci Fecioara Maria (secolul al VII-lea).
Prima atestare documentară a sărbătorii închinate Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului datează din secolul al V-lea.
Poate că nu s-ar fi luat în discuție această sfântă relicvă dacă împărăteasa Pulheria – soția împăratului Marcian (450-457) – nu ar fi cerut patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului († 458), în timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), să îi trimită moaștele Maicii Domnului pentru a le așeza în Biserica Panaghia (a Preasfintei) din Vlaherne, ctitoria sa. Patriarhul Iuvenalie i-a răspuns că în mormântul Maicii Domnului nu au fost găsite decât brâul și acoperământul ei, deoarece Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer. Cele două relicve – potrivit dorinței împărătesei – au fost aduse în capitala imperiului; brâul a fost așezat în Biserica Theotokos de la Chalkoprateia (Piața de cupru), iar acoperământul în Biserica Panaghia din cartierul Vlaherne. Aceste evenimente sunt comemorate în Biserica Ortodoxă prin două zile de sărbătoare: 2 iulie – Punerea în raclă a cinstitului veșmânt al Maicii Domnului, și 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.
Prin mijlocirea Maicii Domnului, ele au devenit palladium, adică protectoarele capitalei, în special în timpul invaziilor avarilor (626), perșilor (677), arabilor (717) și slavilor (860), dar și în alte împrejurări.
Uneori, acoperământul Maicii Domnului a fost confundat cu brâul ei, descoperit odată cu acoperământul în mormântul din Ghetsimani și păstrat de asemenea în Constantinopol, deși ele sunt, de fapt, două relicve diferite. Fără îndoială, brâul era un alt obiect vestimentar, întâlnit la orientali. Brâul era deopotrivă un articol de îmbrăcăminte practic, – era folosit pentru a încinge hainele lungi și largi –, dar și estetic. Ulterior, prorocul Isaia i-a dat și o interpretare simbolică (Isaia 11, 5), văzând în brâu simbolul dreptății, al înfrânării și al dependenței omului de Dumnezeu. La Sfântul Apostol Pavel, brâul este simbolul adevărului, adică al Evangheliei lui Hristos: „Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul…” (Efeseni 6, 14); negreșit, aici se resimte și influența romană, știut fiind că și ostașii imperiali erau încinși cu cingători.
Acoperământul, pe de altă parte, era un articol vestimentar prezent din timpuri mai vechi, care s-a păstrat cu strictețe și în perioada talmudică; de pildă, Tamara „s-a înfășurat cu un văl” (Facerea 38, 14 și 15). După moda orientală, femeile purtau un văl sau un șal mai lung, ce le cădea pe umeri și pe spate. Ele îl foloseau uneori și pentru a căra într-însul alimente, precum grâu, porumb, orz ș.a. (Rut 3, 15). Cel mai adesea, acoperământul era făcut din păr de cămilă ori din țesături de cânepă sau in; pentru sărbători, se purta unul din materiale mai prețioase, precum lână sau porfiră.
Practica acoperirii capului a fost preluată de primii creștini, apoi de bizantini, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Dacă o femeie nu-și pune văl pe cap, atunci să se și tundă. Iar dacă este lucru de rușine pentru femeie să se tundă ori să se radă, să-și pună văl […] Judecați în voi înșivă: Este oare cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?” (I Corinteni 11, 6 și 13). Spre deosebire de acoperămintele pe care le purtau femeile orientale, acoperământul Maicii Domnului apare în icoane, începând cu secolul al V-lea, împodobit cu trei stele, simbol al pururea-fecioriei Maicii Domnului: înainte, în timpul și după nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De remarcat că stelele de pe vălul Maicii Domnului au șapte colțuri, în timp ce lumina eshatonului – sau a împărăției lui Dumnezeu – este redată prin două romburi suprapuse, prin care se realizează o stea cu opt colțuri.
Prima minune consemnată – din cele atribuite Sfântului Acoperământ – este arătarea Maicii Domnului credincioșilor care se aflau la rugăciune în Biserica Panaghia din Vlaherne și se găsește relatată în viața Sfântului Andrei „cel nebun pentru Hristos” († 956) și în cea a ucenicului său, Epifanie. Minunea s-a petrecut în timpul împăratului Leon cel Înțelept (886-912). Astfel, în ziua de 1 octombrie a anului 911, în timpul unei privegheri de toată noaptea în Biserica Panaghia din Vlaherne, pe la ora 4 dimineața, Sfântul Andrei și ucenicul său Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, fiind însoțită de Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul, precum și de alți sfinți. Ajunsă în mijlocul bisericii, ea a îngenuncheat și a început să se roage, încât lacrimile îi scăldau fața. După ce s-a ridicat de la rugăciune, și-a scos acoperământul pe care l-a ridicat deasupra capului ei, așa încât să îi acopere pe toți cei prezenți în biserică. Această scenă este redată la Mănăstirea Govora, Preasfânta Născătoare fiind pictată cu largi aripi îngerești cu care protejează pe cei pe care îi acoperă.
Deși a fost vorba despre o minune, Biserica Ortodoxă Greacă nu a dat amploare acestei sărbători, cinstirea Sfântului Acoperământ dezvoltându-se începând cu secolul al XII-lea mai mult în Biserica Ortodoxă Rusă. De atunci s-a extins în aproape toate Bisericile Ortodoxe. Bineînțeles, în România a cunoscut o prețuire aparte, protecția Maicii Domnului transformând acest pământ într-un binecuvântat rai duhovnicesc, într-o adevărată grădină a rugăciunii.
Slujba acestei sărbători a fost alcătuită, în secolul al XII-lea, de către Andrei Bogoliubov, cneaz de Vladimir. Icoana praznicului redă momentul arătării Maicii Domnului care s-a petrecut în Biserica Panaghia din Vlaherne: Maica Domnului este așezată pe un nor în mijlocul bisericii, având în mâini sfântul său acoperământ. În planul de sus este reprezentat Hristos, iar în registrul de jos sunt credincioșii; în dreapta și în stânga Maicii Domnului sunt cetele sfinților, între care Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan Evanghelistul, Profetul David, Sfinții Apostoli, precum și ierarhi și cuvioși, femeile mironosițe ș.a. În amvon se află un tânăr cu aureolă, care este îmbrăcat în diacon și ține în mâna stângă un sul pe care stă scris condacul Nașterii Domnului: „Fecioara astăzi…”, iar cu mâna dreaptă pare să dirijeze un cor; este corul îngerilor care o slujesc pe Născătoarea de Dumnezeu.
Erminia spune că acest tânăr ar fi Sfântul Roman Melodul (secolul al VI-lea), dar acest lucru este puțin probabil. În stânga jos sunt Marcian și Pulheria, ctitorii Bisericii Panaghia din Vlaherne, iar în dreapta jos, Sfântul Andrei vorbește cu Epifanie; probabil, despre cele întâmplate în zorii zilei. Grație acestei revelații, iconografii au reprezentat-o pe Maica Domnului Orantă, adică rugându-se și mijlocind ca o împărăteasă înaintea Fiului Său.
Sfântul Acoperământ a rămas în Biserica Panaghia din Vlaherne – cea mai cunoscută biserică din Constantinopol dintre cele închinate Maicii Domnului – până în 1087; Anna Comnena relatează, în lucrarea sa istorico-panegirică Alexiada, cum tatăl său, Alexie I Comnenul (1081-1118), a luat cu sine Sfântul Acoperământ drept protector și cum, înaintea luptei de la Dristra (Bulgaria) împotriva pecenegilor, ținându-l întins în mâini, i-a fost răpit de un vânt puternic. De atunci i s-a pierdut urma acestei alese relicve care s-a bucurat de o aleasă cinstire din partea simplilor credincioși, cât și a împăraților.
Primele biserici închinate prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului s-au construit în Rusia, încă din secolul al XII-lea. Una dintre cele mai cunoscute pentru arhitectura sa este Catedrala „Acoperământului” (Pocrov) de pe râul Nerli, lângă Vladimir, construită în 1165 de cneazul Andrei Bogoliubov, devenit sfânt. De altfel, la propunerea lui, în jurul anului 1164 sărbătoarea a fost trecută în calendar.
La Novgorod exista, încă din secolul al XII-lea, Mănăstirea Zverin, cu hramul „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”, iar în Moscova, în timpul țarului Ivan cel Groaznic (1530-1584), a fost construită Catedrala „Sfântului Acoperământ”, cunoscută astăzi drept Catedrala „Sfântul Vasile Blajenii (cel Nebun pentru Hristos)”.
Nici țara noastră nu duce lipsă de biserici și mănăstiri, de spitale și azile, orfelinate și centre de plasament care sunt puse sub protecția Acoperământului Maicii Domnului. În Moldova a devenit cunoscut prin viețuire isihastă Schitul Pocrov, cu ascultarea de Mănăstirea Neamț, întemeiat la 1714 de Sfântul Pahomie, fost episcop la Roman (1706-1713).
Acatistele, paraclisele și rugăciunile adresate Maicii Domnului ocupă un loc central în viața Bisericii și a credincioșilor. Între acestea, un loc aparte îl ocupă și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, săvârșit în biserici sau citit cu evlavie de credincioși ori de câte ori au nevoie de ajutorul Maicii Domnului. Maica Domnului nu poate fi ignorată de cei care doresc mântuirea; ea este numită „binecuvântată”, „apărătoare” și „acoperitoare” a celor credincioși, dar și „grabnic ajutătoare” celor care îi cer cu credință ajutorul.