Am aterizat în țara mea natală sâmbătă, 2 august, pe aeroportul Băneasa, care are aerul inconfundabil al unei autogare din lumea a treia.
Șoferul de taxi care m-a dus cu mașina lui la mașina mea, abandonată mai demult în fața biroului meu, s-a interesat de planurile mele de viitor și cum i-am spus că o să plec imediat la Sinaia, dacă tot am pierdut ziua pe drum, a opinat că nu o să pot. De ce? Vă trebuie vinietă! a zis el. Păi, am! Nu mai e valabilă, mai trebuie una. Păi o să îmi iau. M-a privit uimit și compătimitor, cu aerul că am aterizat de pe altă planetă. Nu o să găsiți! m-a avertizat calm. Nu o să găsesc? Păi și lumea ce face? Habar nu am, mai ales că vin și concediile.
Între timp am trecut prin fața unei stații OMV, și i-am spus să oprească. Am intrat și am întrebat dacă au viniete. Aveau, dar nu au vrut să îmi dea, că nu aveam permisul de înmatriculare, deși știam numărul. Nu se poate! Ideea că ai putea să îți iei vinietă fiind în mașina altcuiva nu a dat nimănui prin minte.
În sfârșit, am ajuns la mașina mea, și am sunat pe îngrijitorul locuinței noastre de vară. Îngrijitorul a răspuns greu și n-a fost entuziasmat de perspectivă. Îl rugam doar să îmi deschidă poarta de mașină, pe care o zăvorăște după ce plec eu.
Mi-a explicat că nu o poate lăsa deschisă, că vine ursul pe acolo. A urmat o lungă jelanie despre urs, care a smuls poarta la niște vecini de ai noștri când aceștia făceau cu copiii un grătar în curte, a furat un purcel de la un altul și a scos din balamale ușa unei magazii, nenimerind clanța pentru a scoate un sac de nuci pe care l-a clefăit vreo trei ore.
Pe lângă aceste isprăvi benigne, a încercat să intre pe ușa batantă pentru tărgi din spitalul Sinaia, a omorât un tânăr la Brașov și l-a rănit pe câinele îngrijitorului.
Ai zice că e fabulos pentru un singur urs, dar sunt de fapt vreo 25 de urși în plus peste cei doi cât ar suporta zona noastră. Jandarmii chemați la spital au explicat că nu au ce face, nu au permis să împuște ursul, nu îi lasă Ministerul Mediului.
Conversația s-a încheiat cu avertismentul că dacă vin după opt mai bine să nu mai vin deloc, aia e ora ursului, îi pot vedea urmele pe tăpșanul de la poartă.
Am intrat în sfârșit în casă. M-am căutat de bani românești, mi-am luat cheile și certificatul și am plecat la drum. Am întrebat la Petromul cel mai aproape de mine, nu aveau viniete. Cum sunt un om cu frica legii, deci poliția nu mă prea oprește, nu m-am descurajat, m-am dus înapoi la OMV-ul pe care îl vizitasem mai devreme și le-am dat certificatul.
Spre surpriza mea, nu mi-au cerut decât 11 lei. Cum 11 lei? Păi, nu avem decât viniete pe o săptămână, din ce zi să v-o fac? Păi dacă o puteți face din orice zi faceți-o pe două săptămâni, că după aceea plec și vând mașina. Nu putem! Poate peste o săptămână, poate peste două apar adevăratele viniete, care nu sunt gata, astea sunt provizorii. Și dacă nu sunt gata? Nu știm!
Oare cât o câștiga guvernul Tăriceau dintr-o săptămână de viniete de nu a amânat pur și simplu intrarea în vigoare a acestei taxe suplimentare până când vor exista și vinietele, și ce organ a fost responsabil cu implementarea acestei operații?
După zece minute pierdute cu completarea vinietei cu numărul de pe talon, același pe care l-aș fi putut spune și eu fără să-l arăt, și care deci nu ar fi putut fi folosit la o altă mașină, am urcat la volan și am plecat în sfârșit. Am dat drumul la radio. Am picat peste Traian Băsescu, care spunea că un ministru s-a purtat ca un imbecil în timpul inundațiilor. Niște băieți fără ocupație invitați în studio erau extrem de indignați de acest tratament la care este supus un ditamai ministrul.
Alergând la întâlnirea cu ursul, îmi spuneam că șeful statului rămâne un incorigibil optimist. Un ministru imbecil? Hai să producem fiecare lista noastră, să vedem la câți ajungem.
