„Acesta este tatăl meu!“

Într-o epocă când negarea istoriei neamului se face pe bandă rulantă, a devenit stânjenitor să mai vorbim despre eroi. Sau dacă vorbim despre ei, ne referim la eroii „momentului“. Dar aceștia sunt oameni care se remarcă prin alte calități decât cei la care ne gândim astăzi. Cui îi e frică de eroi? Mai avem nevoie de ei? La aceste întrebări ne putem răspunde singuri dacă ne uităm cu atenție în orice carte de istorie sau ascultăm pe bătrânii, atunci tineri, care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Și dacă bătrânii ne-au părăsit, plecând să-și doarmă somnul de veci, iar cărțile de istorie scrise astăzi sunt departe de a prezenta realitatea așa cum a fost, mai avem o scăpare. Să mergem la monumentele sau mormintele eroilor noștri. Întâlnirea cu ei va fi una cutremurătoare. Așa am făcut și eu când am vizitat Parcul Carol din Capitală, unde, în locul cel mai înalt din zonă, este amplasat Mormântul Eroului Necunoscut. Povestea acestuia este una emoționantă.
„Acesta este tatăl meu!“ Cuvintele solemne de mai înainte au fost rostite la 14 mai 1923 de orfanul de război Amilcar C. Săndulescu, elev al Liceului Militar „Dimitrie A. Sturdza“ din Craiova. În Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ de la Mărășești, aflat în fața a zece sicrie cu osemintele a zece militari neidentificați, căzuți pe câmpurile de luptă de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Târgu-Ocna, Jiu, București, precum și din Dobrogea, Ardeal și Basarabia, orfanul a îngenuncheat în fața celui de-al patrulea sicriu, rostind: „Acesta este tatăl meu!“ Așa a fost ales Eroul Necunoscut, al cărui mormânt a fost așezat în Parcul Carol din București, în ziua de 17 mai 1923.
(Augustin PĂUNOIU)