FOTBAL PE PÂINE

Aceeași întrebare: cu cine?



Nu este vorba despre adversarii care ne vor fi destinați prin tragerile la sorți în cupele europene, ci de ceea ce vom arunca noi în lupta continentală în cele trei competiții (că doar și Intertoto prezintă oarecare interes, în ideea că de acolo se pot „cumpăra” bilete pentru parcursul adevărat, din UEFA). Nu, dimpotrivă: întrebarea din titlu se referă la propriile noastre echipe. Și, desigur, la loviturile cu care vor încerca să bage spaima-n continent. Întrebarea absolut retorică de la care pornim este: vă imaginați o treime din campionatul intern făcând legea prin Europa? Fiindcă dacă ne apucăm să numărăm, ne ies 6 din 18 (2 în Ligă, 2 în UEFA, 2 în Intertoto). Fix o treime. Mai lipseau, ca-n Caragiale, două la Prefectură și două la Școala de fete! Astea 6, din care de fapt nu văd să apuce toamna europeană mai mult de 4 (cu tot cu ăia care ratează Liga dar cade în UEFA!), au de toate în lot, mai puțin fotbaliști din ăia pentru care dai peste cap tot programul familiei pentru a-i putea urmări la televizor. Vorbesc de ăia gen Ronaldo, Deco, Robinho. Că din ăia Babicu’ avem destui, har Domnului!… că doar la televizor apeși butonul și pentru program de divertisment. Chiar așa: vedeți Steaua depășind preliminariile cu Andrey între bare? Ori Rapidul cu Aăla? sau A…aia? aici, doar Dinamo stă bine, ba parcă și CFR Cluj cu Stăncioiu. Restul? Resturi. Iar un meci se pierde sau se câștigă în primul rând pe mâna portarului. Dacă nu sunteți convinși, rog să vă amintiți doar recenta semifinală de Ligă și un portar numit Reina. Ăsta-i nivelul la care ne raportăm, o dată ieșiți din bătătura plină de Babici. Fundași? Aoleu, aici parcă stăm nițeluș mai rău. Campioana, cât timp va vedea în Moți un fotbalist, n-are șanse mai mare decât Steaua și Goianul ei în fața Real-ului, cu cele 4 goluri încasate. Iar Moți e cel mai bun, de te ia cu fiori la gândul că i-ar ieși în cale Messi sau Nijstelrooy. Lăsați că are și Rapidul un Rada de același calibru. Cât despre CFR, mai bine nu deschidem subiectul. Ei, și? Luăm noi goluri, dar poate, ca brazilienii, dăm unul mai mult decât adversarul. Sincer: chiar îi vedeți pe numiții Dănciulescu, Victoraș Iacob, Semedo ori Viorel Moldovan rupând plasele Ajax-ului, Barcelonei sau ale lui Liverpool? Cu cine jucăm? Cred că noi între noi. Am fi mai tari decât noi înșine! Apropo: de ce oare nu s-o mai organiza Cupa Balcanică? Ne-ar fi frică doar de sârbi, bulgari, turci și greci.



Recomandări