Forța Democrată

Aceeași Angelărie, cu altă pălărie



Nu întâmplător, acum, la ceas de analiză – după ciclul electoral din 2008 și înaintea congresului – organizația județeană a peneliștilor este cotată pe penultima poziție în ierarhia națională. Ce-i drept, plecarea spre PLD, în anul premergător alegerilor locale, a domnilor Flutur și Lungu, precum și exodul celor care i-au urmat au afectat major organizația. Pe de altă parte, însă, răspunderea pentru situația actuală o poartă ce-i care au rămas „loiali” partidului. În loc să deschidă larg porțile, liberalii suceveni, atâția câți mai rămăseseră, s-au mulțumit să ocupe primele poziții ale listelor electorale. Este de pomină postarea cuplului Zarojanu-Steiciuc, mă refer exclusiv la aspectele legate de interese comune politice și economice, în moțul listei atât pentru consiliul local al municipiului Suceava, cât și pentru cel județean.
Liberalii au greșit, de asemenea, strategia de imagine, mergând pe o linie lipsită de bărbăție: o lamentare perpetuă privind hemoragia de membri către PD-L, dublată de o atitudine ambiguă în relația cu PSD.
Rezultatele liberalilor la alegerile locale din 2008 au fost atât de penibile, încât au determinat pierderea funcțiilor pentru președintele organizației județene, Tiberiu Prodan, și pentru președinta organizației municipale, Angela Zarojanu. De altfel, cei doi, alături de coordonatorul campaniei, vicepreședintele Aurel Mihai Steiciuc, au fost principalii artizani ai unei înfrângeri catastrofale (9% la nivel de județ, față de 18% media națională, 8% în Suceava). Astfel, PNL Suceava a intrat în alegerile parlamentare având conduceri interimare.
Pățania de la locale a permis apariția unor nume noi la parlamentare. Rezultatele s-au ameliorat (15% la Camera Deputaților), grație noilor veniți (Băișanu 20%, Rozopol 23%), rămânând însă sub media pe țară.
Normal, interimatele de la conducerea organizației județene și a celei municipale trebuie să se sfârșească. La sfârșitul lui martie vor fi aleși noii lideri la municipiu, iar în mai cei de la județ. Cum PNL a rămas singurul partid de opoziție, interesul multora de a se poziționa la liberali este ridicat. S-a declanșat bătălia pentru președinția organizației municipale. În prima fază și-au manifestat intenția de a candida președintele interimar Ștefan Alexandru Băișanu, mașina de vot multiplu Brîndușel Nichitean și, voalat – dată fiind încă poziția de subprefect – fosta președintă Angela Zarojanu.
Recent, am asistat, într-o conferință de presă, la o mișcare abruptă, de regrupare a vechii gărzi peneliste. Invocând, ca atribut determinant, loialitatea față de partid, domnul Steiciuc nu numai că și-a anunțat candidatura, ci a anunțat și numărul de voturi pe care îl va obține: 600 din cele 800, câți membri numără organizația. Se confirmă astfel zvonurile potrivit căruia, în perspectiva alegerilor, au fost aduși în partid mercenari.
În opinia mea, domnul Steiciuc urmărește descurajarea posibililor contracandidați, îndeosebi a „neloialului” Băișanu. Argumentația este însă șubredă. Loialitatea nu ține loc de performanță. Mai mult, Steiciuc însuși nu este un exemplu de loialitate. Să ne amintim de negocierile din anul 2004, purtate peste capul conducerii peneliste, concretizate în obținerea de către Angela Zarojanu a postului de viceprimar. La vremea respectivă, s-a lăsat cu sancțiuni.
Probabil domnului Băișanu i se pot reproșa multe, mai puțin însă că nu ar fi loial PNL-ului. Relația sa cu acest partid a debutat cu acceptarea rocadei prefect-subprefect (dorită de liberali pentru eliminarea domnului Onofrei). Să nu uităm că Băișanu a refuzat o ofertă care l-ar fi dus sigur în băncile parlamentului și a continuat alături de PNL, candidând în numele acestuia și obținând un scor peste media pe țară a partidului și peste ceea ce au obținut până acum „loialii” peneliști.
Chiar dacă pălăria domnului Steiciuc pare că are borurile destul de largi, sunt convins că, sub conducerea domniei sale, liberalii suceveni, loiali sau neloiali partidului, vor avea parte de aceeași Angelărie, cu altă pălărie.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație