Accizele la cafea vor fi menținute și în 2012, deși eliminarea acestora a fost programată încă din 2010, România fiind printre puținele țări din Europa unde se plătește în continuare această taxă.
„Filozofia noastră a fost să nu modificăm taxele, în ideea în care este nevoie de predictibilitate în astfel de perioade de instabilitate economică”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Astfel, operatorii economici care produc sau care importă cafea vor plăti anul viitor accize de 153 euro/tonă pentru cafeaua verde, 225 euro pe tonă pentru cafea prăjită și de 900 de euro pe tonă pentru cafeaua solubilă.
Accizele pentru cafea sunt în scădere începând cu anul 2007, iar în 2010 se situau la 25% din valoarea inițială. Anul trecut, Codul Fiscal prevedea eliminarea accizelor începând cu 1 ianuarie 2011, însă Minsterul Finanțelor a decis să mențină taxele și în acest an.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, prețul la cafea a crescut cu 2,4% de la începutul acestui an.
Accize pentru cafea se mai plătesc în Uniunea Europeană în Letonia și Germania. În Bulgaria, accizele la cafea au fost eliminate odată cu intrarea în Uniunea Europeană, în 2007.