Tragism

Accidentul în care o mireasă și-a rupt coloana, petrecut cu câteva minute înainte de cununie



Cumplitul accident rutier în care o tânără în vârstă de 20 de ani care urma să se căsătorească a fost rănită grav, suferind o fractură de coloană vertebrală, s-a petrecut cu doar câteva minute înainte de cununia civilă a ghinionistei mirese.
După cum ne-au spus reprezentanți ai Primăriei orașului Liteni, tânăra, Vasilica Grădinaru, domiciliată în Dolhești, avea programată cununia civilă cu Gheorghe Baraghin, în vârstă de 24 de ani, din Rotunda, sâmbătă, la ora 10.30, ceea ce înseamnă că accidentul s-a produs cu aproximativ zece minute înainte de acest moment. Practic, la ora accidentului, tânăra, aflată în mașină, printre alții, cu un frate și un văr, se îndrepta spre locul în care urma să se cunune, Primăria Liteni.
După cum am relatat în exclusivitate în cotidianul nostru de ieri, pe drumul comunal din Rotunda, un autoturism VW, în care se afla și mireasa, a ieșit în afara drumului, s-a izbit în șanț și de aici a fost proiectat într-un stâlp. La volan se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani, Mihai Bolohan, domiciliat în Vatra Moldoviței, care urma și el să participe la cununie. Din constatările poliției rezultă că șoferul circula cu viteză neadaptată la condițiile de drum și în momentul în care a încercat să depășească doi pietoni a scăpat volanul de sub control.
În cursul zilei de ieri, primarul orașului Liteni, Tomiță Onisii, luase legătura cu părinții celor doi tineri ale căror planuri de căsătorie s-au oprit atât de brusc. Vestea bună era că starea de sănătate a tinerei nu era foarte gravă, în sensul că nu existau leziuni la măduva spinării. Medicii urmau să se pronunțe dacă este nevoie de o intervenție chirurgicală la coloană ori este suficientă aplicarea unui corset, în funcție de acest aspect urmând a se stabili și data la care va fi reprogramată cununia celor doi.



Recomandări

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”
Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma