Accidentul de la Adâncata, provocat de o șoferiță de 23 de ani care a pătruns pe contrasens



Accidentul de la Adâncata
Accidentul de la Adâncata

Două autoturisme s-au ciocnit violent, vineri dimineață, pe raza comunei Adâncata, cercetările ulterioare ale poliției indicând că accidentul s-a produs după o pătrundere pe sens opus a unei tinere în vârstă de 23 de ani, care conducea un autoturism Volvo.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, pompierii militari de la Suceava s-au deplasat de urgență vineri dimineață, la ora 8.00, la un accident anunțat pe DN 29A, Dorohoi-Suceava, pe raza comunei Adâncata.
Un echipaj SMURD, care se întorcea de la un caz medical, a fost primul care a acordat ajutor medical răniților, până ce au sosit forțele trimise în misiune.
S-a constatat că în cele două mașini se aflau doar șoferii.
Din fericire, în ciuda impactului violent, cei doi conducători auto au fost diagnosticați preliminar la spital doar cu contuzii la nivelul membrelor inferioare.
Din cercetările ulterioare ale poliției a rezultat că o tânără în vârstă de 23 de ani, din Hănțești, la volanul unui autoturism Volvo, cu care se deplasa spre Suceava, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Peugeot condus de un șofer în vârstă de 67 de ani, din Dorohoi – Botoșani.


Accidentul de la Adâncata
Accidentul de la Adâncata
Accidentul de la Adâncata
Accidentul de la Adâncata
Accidentul de la Adâncata
Accidentul de la Adâncata


Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit
Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit