Excesul de viteză se află la originea accidentului autocarului românesc căzut în prăpastie, în Muntenegru, în iunie, anunță procurorii muntenegreni, citați de ziarul Vijesti.
Șoferul autocarului „a rulat cu 80 km/h, dublul vitezei maxime autorizate” pe acel segment de drum, a declarat procurorul de caz, Vojislav Grujici, conform ziarului Vijesti, citat de AFP.
Grujici nu a oferit alte detalii despre accidentul produs pe 23 iunie la Grlo, la aproximativ 40 de kilometri nord de Podgorița. Autocarul românesc, în care erau 47 de persoane, a derapat pe un pod, în zona Zdijelo, a pătruns pe contrasens, a rupt balustrada de protecție a șoselei și a căzut într-o prăpastie cu adâncimea de aproximativ 40 de metri. Accidentul s-a soldat cu 18 morți și 29 de răniți. Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroșat ușor de autocar și a fost rănit.
Presa din Muntenegru scria că ancheta autorităților muntenegrene a relevat că, în momentul în care autocarul a ieșit dintr-un tunel rutier, carosabilul era umed și este posibil ca șoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă. Anchetatorii au analizat această ipoteză pe baza declarațiilor supraviețuitorilor și altor martori.
Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În urmă cu o lună, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, declara că în cadrul anchetei au fost audiate 23 de persoane și au fost ridicate diferite documente de la societatea de transport și operatorul de turism. Procurorul general preciza atunci că autoritățile din Muntenegru nu au trimis nici procesul verbal de cercetare la fața locului și nici alte acte în cazul accidentului din Muntenegru. „Noi evaluăm actele făcute de noi și când le vom primi de la dumnealor le vom avea în vedere și pe acelea (…).Colaborăm direct și cu procurorul din Muntenegru prin intermediul atașatului de interne pe care noi îl avem acolo. Este o colaborare și o comunicare foarte bună”, spunea Tiberiu Nițu.
Concluzie procurori
Accidentul de autocar din Muntenegru a fost provocat de viteza excesivă
