Analiză polițiști

Accidentele mortale, favorizate de parcul auto în creștere, infrastructura precară și lipsa de educație rutieră



Polițiștii suceveni au realizat o analiză cu privire la factorii care au concurat la producerea accidentelor rutiere grave din județul nostru, pe lângă cauzele clasice, cum ar fi viteza, consumul de alcool sau traversările neregulamentare. Aceștia au trecut la factorii principali creșterea parcului auto, infrastructura precară și lipsa de educație rutieră, atât la șoferi, cât și la pietoni.
Parcul auto al județului Suceava a crescut în ultimul an cu 20.694 de vehicule înmatriculate, ceea ce înseamnă aproape 10%, o creștere foarte mare într-un interval scurt de timp. De asemenea, numărul de posesori de permise de conducere a crescut cu 6.580. Aceste creșteri s-au manifestat în special în mediul rural. Din păcate, mulți dintre cei care și-au luat mașini și-au făcut un obicei din a conduce băuți, iar de aici până la tragedii mai este doar un pas.
Alt factor care a contribuit la numărul mare de accidente ar fi infrastructura rutieră precară, neadaptată necesităților actuale de trafic și în special a celei destinate pietonilor și bicicliștilor din mediul rural. O altă mare problemă pe aceeași temă este cea a lipsei drumurilor amenajate pentru atelajele hipo și utilajele agricole.
O altă problemă identificată de polițiști este lipsa iluminatului ori iluminat necorespunzător în localitățile din mediul rural și lipsa marcajelor rutiere pe anumite tronsoane de drum.
Lipsa unei minime educații rutiere este o altă cauză evidentă a multora dintre accidente.
Specificul turistic și de agrement al județului, care implică un trafic rutier intens în anumite perioade ale anului, zona de tranzit către frontiera de stat cu Ucraina și către partea de vest a țării și rețeaua vastă de drumuri publice din județ (locul I la nivel național) sunt alți factori care, în opinia polițiștilor, au concurat la producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave în județul nostru.
După cum am mai relatat în cotidianul nostru, anul trecut, pe raza județul Suceava s-au înregistrat 283 de accidente rutiere grave, care s-au soldat cu 84 de persoane decedate și 237 de răniți grav. Comparativ cu anul 2017, la care se fac raportările, sunt scăderi pe linie: -13 la accidente grave, -20 la morți și -17 la răniți grav.
În ciuda acestor scăderi majore, Suceava rămâne județul în care s-a murit cel mai mult în accidente rutiere. Urmează județul Timiș – cu 80 de decedați în accidente rutiere.
Anul 2019 a început liniștit pe șoselele din județul nostru. Cu o săptămână înainte de finele lunii ianuarie, în județ nu a avut loc nici un accident mortal.



Recomandări

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului