Ghinion

Accidentată grav de un faeton fără căruțaș

O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce căruța în care se afla a fost izbită de un faeton tras de un cal care s-a speriat și a ieșit în galop în drum.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 10:00, pe DJ 155 A, pe raza comunei Râșca.
Toader N., în vârstă de 68 de ani, din localitate, se afla cu faetonul tras de cal pe un teren din spatele casei sale. La un moment dat, cabalina s-a speriat și a luat-o la galop prin curte, ieșind cu tot cu atelajul hipo în drum, unde s-a izbit de căruța în care se afla victima, Elena D. Aceasta era pasager în căruța condusă de soțul ei, Mihai D., în vârstă de 76 de ani.
Septuagenara a fost transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu fractură peroneu stâng, traumatism cranio-cerebral acut, comoție cerebrală, contuzie regiunea scapulară dreapta, leziuni pentru care necesită, dacă nu intervin complicații, aproximativ 30-35 de zile de îngrijiri medicale.
Proprietarul cabalinei s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina