Un bătrân în vârstă de 68 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost acroșat de o mașină în fața căreia căzuse. Bătrânul se deplasa pe lângă bicicletă când, din cauză că era beat turtă, s-a prăbușit pe carosabil. Totul s-a întâmplat vineri seară, în jurul orelor 21.00, pe DN 17 A, în apropierea localității Horodnic de Sus. Dumitru L., în vârstă de 37 de ani, din comuna Marginea, aflat la volanul unui autoturism marca Audi 100, nu l-a mai putut evita pe Ioan L., tot din Marginea, care, în timp ce se deplasa pe aceeași direcție de mers pe lângă bicicletă, s-a dezechilibrat căzând spre axul drumului, fiind acroșat cu aripa dreapta față a mașinii. Victima a fost transportată de urgență la spital, având numeroase leziuni. Datorită stării grave, bătrânului nu i-au putut fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă medicul de gardă a constatat că se afla într-o vizibilă stare de ebrietate. Șoferul implicat în accident nu era beat.





