Accidentat, după ce a căzut de pe mașina de gunoi



Un angajat din cadrul serviciului de salubritate a Primăriei Salcea s-a autoaccidentat, după ce a căzut de pe scara mașinii de gunoi.
S-a întâmplat joi după-amiază, în jurul orei 14.15, pe raza orașului Salcea, pe DN 29.
La volanul mașinii se afla Neculai C., în vârstă de 39 de ani, și, împreună cu colegul său, Cătălin P., de 19 ani, colectau gunoiul și deșeurile menajere.
La un moment dat, în dreptul unei societăți comerciale din Plopeni, tânărul în vârstă de 19 ani, care se afla pe scara din partea stângă a autospecialei, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
Din fericire, tânărul, informează poliția, s-a accidentat ușor.