Un tânăr în vârstă de 25 de ani, care conducea o mașină cu viteză excesivă, a fost protagonistul unui accident rutier extrem de violent, produs în miez de noapte pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava. Mașina condusă de acesta s-a învârtit de mai multe ori pe carosabil și s-a lovit, din lateral, de un stâlp. Tânărul șofer a resimțit șocul din plin și a fost găsit încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. Din fericire, a fost scos din mașină de pompierii militari. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferul teribilist, Andrei Romaniuc, în vârstă de 25 de ani, din Vicovu de Sus, are permisul de conducere suspendat. În aceste condiții, tânărul s-a ales cu dosar penal, însă aventura teribilistă de sâmbătă noapte se putea termina mult mai rău pentru el. Având în vedere cum s-a produs accidentul și impactul cu stâlpul, tânărul este norocos că a scăpat cu viață.
Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind anunțat prin 112 la câteva minute după ora 0.00.
Martorii oculari au relatat că un VW Golf circula cu viteză excesivă pe strada Gheorghe Doja. Mașina a trecut inițial pe sensul de mers spre Ițcani, după care șoferul s-a întors, pe sensul dinspre Conlemn spre Burdujeni. De altfel, un echipaj de poliție deja se sesizase despre mașina suspectă, care circula cu viteză excesivă și plecase în urmărirea ei.
Imediat după intersecția străzii Gheorghe Doja cu Mircea Damaschin, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii. Autoturismul a derapat, s-a rotit pe carosabil și s-a lovit cu partea lateral stânga de un stâlp de la marginea drumului.
Tânărul de la volan a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Suceava, cu echipajul de descarcerare. Tânărul a fost extras din mașină și predat echipajului SMURD, care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui Andrei Romaniuc, în vârstă de 25 de ani, din Vicovu de Sus. Tânărul, care era conștient, a putut fi verificat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemie 0.
După verificările efectuate în baza de date a rezultat că acesta figurează cu permisul de conducere suspendat.
În aceste condiții, tânărul va răspunde penal pentru infracțiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.
Se pare că tânărul venise la Suceava pentru a-și aduce acasă, la Vicov, câțiva prieteni. Autoturismul era împrumutat de la un alt bărbat din Vicovu de Sus.




