Accident stupid, cu doi tractoriști fără permis, la Moara



Vineri seara, în jurul orei 19.25, pe Strada Universității din comuna Moara, Aurel B., de 66 ani, din localitate, a tracta cu tractorul său un alt tractor, la volanul căruia se afla Gheorghe I., de 75 ani, localnic, iar în dreptul unui imobil, ambii conducători de vehicule au coborât pentru a desface cablul de tractare, dar Gheorghe I. nu a asigurat corespunzător tractorul său, care s-a mișcat aproximativ un metru și l-a accident pe Aurel B.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de: „fractură femur drept”, necesitând pentru vindecare 30-45 zile îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicații.
„Ambii conducători de vehicule au fost verificați în baza de date a poliției, ocazie cu care s-a stabilit faptul că aceștia nu posedă permis de conducere. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior acestora li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.