– Pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale mașinii a fost nevoie de intervenția descarcerării
Din cauza vitezei excesive, un tînăr a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, care a ieșit de pe carosabil, a făcut pulbere poarta unei curți și s-a izbit de zidurile unui grajd, în urma accidentului patru persoane ajungînd pe mîna medicilor de la Spitalul Județean Suceava. Accidentul, care se putea solda cu o tragedie, s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orelor 3.30, pe raza satului Runc, atunci cînd, aflat la volanul unui autoturism marca „Opel Vectra”, cu numere de Spania, Ilie D., în vîrstă de 28 de ani, din comuna Arbore, a pierdut controlul autoturismului în momentul în care se afla într-o curbă. Deși tînărul aflat la volanul mașinii a încercat să redreseze direcția, autoturismul s-a izbit violent de poarta de acces în curtea unei femei, Paraschiva A., pătrunzînd în interiorul curții, unde a lovit zidurile unui grajd din imediata apropiere. În urma impactului puternic, autoturismul a suferit distrugeri importante, iar pentru scoaterea celor patru persoane din interiorul mașinii a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Suceava. Imediat după ce victimele au fost scoase dintre fiarele contorsionate ale mașinii, au fost transportate la Spitalul Județean Suceava, cu ajutorul a două ambulanțe sosite la locul accidentului. Astfel, cu rănile cele mai grave s-a ales șoferul autoturismului, acesta fiind internat la Reanimare cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral și plagă parietală stîngă, aflîndu-se în stare comatoasă. Cu răni puțin mai ușoare s-au ales alte două persoane aflate în mașină, fiind vorba despre Ghiță H., de 23 de ani, și Cristina H., de 21 de ani, soț și soție, ambii din localitatea Poieni. Dacă femeia a fost internată în secția de chirurgie cu traumatism cranio-facial și contuzie hemitorace stîng, soțul acesteia a ajuns la secția de neurochirurgie, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, plagă parietală dreaptă și traumatism de coloană cervicală. Răni mai ușoare a suferit și o a patra persoană aflată în autoturism, fiind vorba despre Lăcrămioara H., în vîrstă de 19 ani, din localitatea Poieni, însă aceasta nu a fost internată. Conform unui comunicat al IPJ Suceava, victimele accidentului necesită pentru vindecare aproximativ 10-30 de zile de îngrijiri medicale. Cazul a fost preluat de către Poliția Solca, urmînd ca în funcție de rezultatele cercetărilor să se dispună procedural.





