Inconștient

Accident rutier provocat de un șofer beat care circula pe mijlocul drumului

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a produs un accident rutier în timp ce își conducea mașina chiar pe mijlocul drumului. Acesta s-a izbit frontal de un autoturism care, culmea, circula tot pe axul drumului. Accidentul rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, în jurul orelor 8.00, pe raza comunei Vatra Moldoviței, pe D.N. 17. Gheorghe P., de 35 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea o mașină marca VW Golf pe axul drumului, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Ford Focus, condus din sens opus, tot pe axa drumului, de către Viorel A., în vârstă de 54 de ani, din aceeași localitate. În urma coliziunii, a rezultat accidentarea ușoară a bărbatului de 54 de ani și a pasagerului din dreapta acestuia, Ilie M., tot din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Ajunși la locul accidentului, după testarea cu aparatul etilotest, polițiștii au stabilit că Gheorghe P. avea o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Trebuie spus că șoferul beat nu purta centură de siguranță și a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în stabilirea alcoolemiei.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți