O tânără în vârstă de 26 de ani, agent din cadrul Poliției de frontieră Suceava, a provocat un accident de circulație pe raza localității Arbore. Vineri după-amiază, în jurul orelor 17.45, tânără în cauză, Elena P., domiciliată în comuna Bilca, conducea un autoturism proprietate personală pe DN 2/K, în interiorul comunei Arbore. La un moment dat, tânăra a intrat în depășirea unei Dacii care circula pe același sens de mers. În timpul manevrei de depășire, mașina polițistului de frontieră a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care venea regulamentar din sens opus, condus de o altă femeie, Victoria P. Urmare a impactului, șoferița din mașina care venea din sens opus a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Municipal din Rădăuți. Cele două femei au scăpat ușor în urma accidentului și datorită faptului că purtau centuri de siguranță. În altă ordine de idei, o zi mai târziu, sâmbătă, avea să se producă un alt accident de circulație, de această dată totul petrecându-se în municipiul Suceava. În timp ce se deplasa pe Bulevardul 1 Decembrie, Octavian U., în vârstă de 20 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Simona O., în vârstă de 19 ani, și ea din localitate. Tânărul vinovat de producerea accidentului a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde s-a constatat că a suferit răni pentru care necesită în jur de 15 zile de îngrijiri medicale.





