Nouă dintre persoanele rănite în accidentul produs duminică pe autostrada București-Constanța (A2) rămân internate la Spitalul Floreasca, patru dintre acestea fiind în stare gravă, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Bogdan Oprița.Una dintre persoanele în stare gravă are traumatism cranio-cerebral, iar o alta, politraumatisme, a mai precizat coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.La Floreasca au fost aduși 14 dintre răniții în accidentul de pe A2. Cinci dintre aceștia, după ce au fost examinați de medici, nu au necesitat internare.Alți șapte răniți au fost transportați la Spitalul „Sf. Pantelimon”, șase la Bagdasar-Arseni, iar unul, la Elias.





