Un șofer în vârstă de 75 de ani a provocat un accident în municipiul Rădăuți după ce nu a acordat prioritate de trecere într-o intersecție. Evenimentul rutier s-a produs joi, în jurul orei 15.00, însă a fost sesizat poliției abia a doua zi.
Din ancheta polițiștilor rutieri rezultă că Petru C., în vârstă de 75 de ani, din municipiul Rădăuți, conducea un VW Transporter pe strada Constantin Brâncoveau, iar la intersecția cu strada Ștefan cel Mare nu i-a dat prioritate unui Ford condus de Robert B., un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în Marginea.
În urma impactului, autoturismul condus de șoferul în vârstă de 19 ani a fost proiectat într-un șanț, unde a lovit un capăt de podeț și s-a răsturnat.
Inițial, evenimentul rutier a fost încadrat la o simplă tamponare, toate persoanele implicate declarând că nu au suferit leziuni. Bărbatului de 75 de ani i s-a aplicat o amendă de 585 de lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru 60 de zile.
Ulterior, tânărul de 19 ani și un minor de 15 ani, care a fost pasager în mașina sa, au acuzat leziuni, deplasându-se la Spitalul Municipal Rădăuți, unde au primit îngrijiri medicale pentru leziuni minore.
Poliția a deschis un dosar penal și continuă ancheta.
Cei doi conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemii 0.





