Un tânăr în vârstă de 26 de ani, șofer de taxi, a provocat un accident pe strada Universității din Suceava după ce a intrat în depășirea mașinii din fața sa fără a se asigura. S-a întâmplat marți seară, în jurul orei 21.10, în imediata apropiere a trecerii de pietoni din fața aleii ce duce spre universitate.
Șoferul care conducea autoturismul Logan atestat pentru taximetrie, Costel Ursache, localnic din Suceava, posesor de permis de conducere din anul 2006, venea dinspre bulevardul George Enescu, iar în zona hotelului Clasic a intrat în depășirea mașinii din față. Nu a văzut la timp că din sens opus venea un autoturism Fiat, condus regulamentar de un italian rezident în municipiul Suceava, Pierangelo Ulio, în vârstă de 50 de ani. Chiar dacă cele două mașini nu aveau viteză, iar impactul nu a fost foarte violent, patru persoane au fost rănite.
Este vorba de o tânără de 22 de ani și o fetiță de 6 ani, pasagere în taxi, și de italianul de 50 de ani și de o tânără de 21 de ani, din Botoșani, care îl însoțea pe acesta din urmă.
Toate cele patru victime au ajuns la spital, medicii diagnosticându-le cu leziuni ușoare, care necesită între cinci și zece zile de îngrijiri medicale.
Agenții de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Suceava au stabilit că cei doi șoferi nu consumaseră băuturi alcoolice și purtau centuri de siguranță. Conform procedurilor, ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Polițiștii au subliniat că șoferii care se angajează în depășiri pe strada Universității își asumă un risc ridicat de a produce un accident rutier, drumul fiind îngust, existând multe mașini oprite la marginea șoselei, iar pietonii mișunând adesea printre vehiculele staționate.
Poliția Rutieră, nemulțumită de atitudinea din trafic a multor taximetriști
Recent, comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, și-a exprimat nemulțumirea față de cum se manifestă în trafic o mare parte a șoferilor de taxi din municipiul reședință de județ.
„Avem o problemă serioasă cu aceste mașini, în Suceava taxiurile rulează cu cea mai mare viteză și mulți șoferi încalcă zilnic regulile de circulație. Am luat hotărârea ca patrulele din cadrul Serviciului Rutier să acționeze zilnic în zonele în care stau taximetriștii și să aplice sancțiuni drastice în cazul celor care și-au făcut un obicei din a nu respecta nici o regulă de circulație”, ne-a declarat comisarul Liviu Sfichi, șeful Serviciului de Poliție.
Forțarea trecerii la semafor, depășirea coloanelor de mașini inclusiv pe trecerile de pietoni, parcările neregulamentare și viteza excesivă de rulare, mai ales pe timp de noapte, sunt cele mai dese abateri ale taximetriștilor, conform șefului Serviciului Rutier.