Un autotren care se deplasa marți după-amiază pe DN 17 a fost scăpat de sub control de șofer, în apropiere de Stroiești. Vehiculul greu s-a lovit violent de parapetul podului Gorjan și a fost la un pas de a plonja în afara carosabilului, la o diferență de nivel de câțiva metri.
Din fericire, în urma accidentului nu a fost nimeni rănit. Traficul de pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, a fost afectat, circulându-se alternativ, pe un singur sens de mers. La fața locului au ajuns lucrătorii Secției de Drumuri Naționale Suceava, care au constatat pagube serioase la infrastructura rutieră. Accidentul s-a petrecut în condiții de carosabil umed, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Carosabil umed
Accident pe DN 17, la Stroiești, cu un tir scăpat de sub control
