Un botoșănean care se întorcea din străinătate cu un autoturism înmatriculat în Italia a provocat un accident pe DN 17, în apropiere de Gura Humorului, după ce a ațipit la volan. Accidentul s-a produs marți dimineață, în jurul orei 7.00, din fericire consecințele fiind minore.
Conform poliției, șoferul vinovat, Viorel N., în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Botoșani, a ațipit la volan pe fondul oboselii accentuate. Scăpată de sub control, mașina a intrat pe sens opus, unde a lovit din lateral un autoturism înmatriculat în Austria, condus regulamentar de un șofer din Arad, după care a mai lovit încă o mașină condusă de un tânăr din Frasin.
Din impact a rezultat avarierea celor trei mașini și rănirea ușoară a unei pasagere din mașina înmatriculată în Austria.
Toți cei trei șoferi au fost verificați cu etilotestul, rezultatul fiind 0, după care au fost transportați la spital, unde li s-au recoltat probe biologice de sânge.
Poliția avertizează că accidentele de acest gen, pe fondul oboselii la volan, se petrec aproape exclusiv la primele ore ale dimineții, atunci când șoferii care au acumulat multe ore de condus sunt extrem de vulnerabili.