Un bărbat în vârstă de 41 de ani și-a pierdut viața, vineri după-amiază, în urma coliziunii între un autoturism BMW și un Fiat, la intersecția Drumului Județean 209 H Baia cu Drumul Național 2E, la ieșirea din comuna Baia. Potrivit poliției, accidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 17:25.
Vina, susțin polițiștii, ar aparține victimei, Toader C., din Baia, care se afla la volanul Fiat-ului și, în intersecție, nu a respectat semnificația indicatorului Stop, fiind izbit în plin de autoturismul BMW, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 25 de ani (Ionuț T.), din Gura Humorului.
Șoferul Fiat-ului a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii sale, fiind nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare pentru scoaterea acestuia și transportarea la spital.
Din nefericire, bărbatul a decedat ulterior, la Spitalul Județean Suceava.
„Conducătorii auto nu purtau centură de siguranță, ambilor șoferi fiindu-le recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat de presă al poliției.




