Manevre riscante

Accident mortal, după ce a fost obligat să frâneze de șoferul din fața sa



Un șofer din municipiul Câmpulung Moldovenesc a provocat un accident mortal, sâmbătă după-amiază, din cauza șoferului mașinii din fața sa, care l-a obligat, printr-o manevră imprudentă, să frâneze brusc.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut la ora 13.30, pe DN 17, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Mihail C., în vârstă de 51 de ani, se afla la volanul mașinii proprietate, pe un sector de drum în aliniament, când șoferul mașinii din spatele său l-a depășit, după care a reintrat brusc pe banda de circulație, determinându-l să frâneze brusc. Autoturismul condus de Mihail C. a intrat în derapaj și s-a izbit de o movilă de pământ din afara părții carosabile, după care s-a răsturnat pe cupolă.
În mașină se afla și un pasager, Virgil C., de 43 de ani, care, în urma impactului a decedat.
Pus să sufle în etilotest, Mihail C. a fost găsit cu o alcoolemie de 0,06 la mie.
„Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor producerii accidentului”.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa