Grav

Accident mortal de muncă la exploatarea forestieră Crucea



Un muncitor în vârstă de 38 de ani, de la exploatarea forestieră Crucea, I.Ș., a murit în urma unui accident de muncă petrecut pe 25 mai.
Conform celor declarate de către șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Mihai Airinei, tânărul s-a dezechilibrat și s-a prăbușit de pe o platformă înaltă de 3 metri, iar în cădere s-a lovit de stânci și de bucăți de lemn. Acesta era angajat al SC MIRAMAX SRL din Vatra Dornei și efectua lucrări de doborâre la exploatarea forestieră menționată, împreună cu fratele său. La momentul petrecerii accidentului, muncitorul încerca să pună la pământ un copac tăiat.
Deși purta cască de protecție, bărbatul a fost grav rănit, cel mai probabil suferind leziuni interne în urma rostogolirii pe stânci, însă doar medicii legiști vor putea stabili cu exactitate cauza morții.
ITM Suceava a demarat cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul mortal de muncă.



Recomandări

25 de ani de la tragicul accident de la Rîșcani, Republica Moldova, în care au murit trei cadre didactice ale USV

Profesorul doctor inginer Romul Vancea, decan, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică
Profesorul doctor inginer Romul Vancea, decan, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică