Problemă delicată

Accident la un pas de tragedie după ce un copil a intrat cu bicicleta în fața unei mașini



Copilul a traversat drumul neregulamentar, pe bicicletă
Copilul a traversat drumul neregulamentar, pe bicicletă

Cele mai dramatice accidente rutiere sunt fără îndoială cele în care cad victime copii. Din păcate, în acest an sunt mai multe cazuri de astfel de accidente care s-au terminat tragic, cu decesul unor copii.
Un ultim accident în care a căzut victimă un copil în vârstă de 7 ani s-a petrecut luni după-amiază, pe raza satului Măneuți.
În jurul orei 17.00, o femeie în vârstă de 31 de ani, din Rădăuți, care conducea un VW Golf, pe DJ 178F, pe direcția de la Frătăuții Vechi către municipiul Rădăuți, nu a putut evita impactul cu un copil în vârstă de 7 ani, care, rezultă din ancheta poliției, a traversat neregulamentar drumul public pe bicicletă, prin fața mașinii.
Copilul a fost acroșat cu partea din față a autoturismului și a căzut în șanțul de lângă trotuar. De aici a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde a primit diagnosticul „excoriații faciale – rănit ușor”.
Copilul a fost transportat preventiv și la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații suplimentare care să elimine orice risc de leziuni mai profunde la cap.
Șoferița implicată în accident a fost verificată cu etilotestul, nefiind băută.
Aceste accidente arată cât de importantă ar fi educația rutieră în școli, unde nu se face însă decât sporadic, dar mai ales în familie.



Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate
Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate