La Spătărești

Accident între un tir și un microbuz cu 16 călători



Un microbuz în care se aflau 16 călători a fost implicat într-un accident rutier produs din cauza unui șofer de tir care nu a acordat prioritate, lovind, din lateral, mijlocul de transport persoane.
Din fericire, ceea ce se putea transforma într-o tragedie nu a avut consecințe foarte grave, doar doi dintre pasageri fiind răniți ușor.
Accidentul s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 17.25, în apropiere de Spătărești, la intersecția DN 2 cu DN 2 E.
Din ancheta poliției rezultă că Ioan Zsiga, în vârstă de 36 de ani, din Aiud, șoferul tirului, se deplasa dinspre Gura Humorului, pe DN 2 E, și, ajuns la intersecția cu celălalt drum, nu s-a asigurat, izbind microbuzul condus regulamentar, dinspre Fălticeni, de Gheorghe Zancu, în vârstă de 44 de ani.
Șoferul tirului avea în față indicatorul „Stop”, care îl obligă să oprească și să acorde prioritate, însă nu l-a respectat.
Doi dintre pasagerii microbuzului, o femeie din Vadu Moldovei și un bărbat din Fălticeni, au fost preluați de ambulanțe și duși la spital, însă starea lor de sănătate nu era îngrijorătoare.
Norocul celor implicați în accident a fost că tirul nu avea viteză, și șoferul microbuzului apucase și el să frâneze.
Microbuzul de transport persoane circula pe ruta Fălticeni – Fântâna Mare și efectua o cursă legală. Totuși, aspectele privind modul în care se făcea cursa urmează să fie verificate în detaliu de inspectorii Autorității Rutiere Române, sesizați imediat despre accident.
Cei doi șoferi, care nu au suferit leziuni, au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.