Neatenție

Accident între două autocisterne, după ce șoferul din spate s-a izbit în cel din față

Două autocisterne au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc luni dimineață pe E 85, la Vadu Moldovei, din fericire ambele fiind goale, fără încărcătură.
Accidentul s-a produs după o coliziune față-spate, mai pe românește după ce șoferul din spate a intrat în mașina din față.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că un șofer în vârstă de 53 ani, din Grănicești, în timp ce conducea un vehicul greu cu semiremorcă, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autocisterna Mercedes care circula în fața sa, cauză din care, într-un moment de neatenție, a intrat în coliziune cu aceasta. Autotrenul Mercese era condus de un șofer în vârstă de 58 ani, domiciliat în Adâncata.
Pompierii militari care au intervenit de urgență la fața locului au constatat că șoferul vehiculului din spate este încarcerat.
Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost extras conștient și cooperant, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Fălticeni.
La spital, șoferului i s-a stabilit diagnosticul preliminar de „contuzionat accident rutier”.
Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu etilotestul și aveau alcoolemii 0.

Recomandări

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total