Accident într-un autocar cu turiști, pe DN 17, la Vama



O tânără dintr-un grup de 27 de turiști din Iași a ajuns la spital, în urma unui accident suferit chiar în autocar, pe DN 17, pe raza comunei Vama, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 15.30, autocarul îndreptându-se de la Vatra Dornei spre Iași. Potrivit poliției, șoferul autocarului, Ion L., de 40 de ani, din municipiul Iași, a frânat pentru a reduce viteza și a păstra distanța față de un alt autoturism, moment în care una dintre pasagere, Daniela P., de 30 de ani, tot din Iași, care se ridicase de pe scaun și se afla în picioare, pe culoar, s-a dezechilibrat și a căzut.
Întrucât tânăra acuza dureri la ceafă și la spate, ea a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a fost diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral, contuzie dorsală și contuzie toracică”, leziuni pentru care necesită sub zece zile de îngrijiri medicale.
„Din primele cercetări rezultă că accidentul s-a produs din vina pasagerei, deoarece nu a stat pe scaun în timpul mersului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.