Accident într-o intersecție din municipiul Suceava, provocat de un șofer beat



În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că șoferul care nu a acordat prioritate avea o alcoolemie 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că șoferul care nu a acordat prioritate avea o alcoolemie 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un șofer în vârstă de 58 de ani a provocat duminică după-amiază un accident într-o intersecție din Suceava.
La ora 16.52, un șofer de 58 de ani, din municipiul Suceava, ce conducea un autoturism pe strada Depoului, ajuns la intersecția cu str. Grigore Alexandru Ghica nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea și a intrat în coliziune cu o mașină care circula dinspre str. Gheorghe Doja spre Pătrăuți, condusă regulamentar de un șofer de 43 de ani, din municipiul Suceava.
În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că șoferul care nu a acordat prioritate avea o alcoolemie 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal față sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Un șofer de 84 de ani este autorul accidentului în care două tinere au fost lovite pe o trecere de pietoni din Suceava

Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava
Tinere spulberate de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe bulevardul George Enescu din Suceava