Un adolescent în vârstă de 16 ani, din municipiul Suceava, a ajuns, ieri, în jurul prânzului, la „Urgențele” Spitalului Județean, după ce a intrat cu motoscuterul într-un autoturism, accidentul petrecându-se pe strada Calea Unirii, în zona hipermarketului Carrefour.
Din cauza neatenției și a nerespectării distanței regulamentare de mers, Vlad B. a intrat cu motoscuterul în coliziune față-spate cu un autoturism marca VW Golf, condus regulamentar de către Constantin G., în vârstă de 43 de ani, localnic.
Din fericire, minorul nu s-a ales cu leziuni grave, având, însă nevoie, de mai multe zile de îngrijiri medicale.





