Accident în noapte după ce un motociclist s-a izbit într-o volă



Un tânăr în vârstă de 18 ani care conducea o motocicletă a ajuns la spital după ce s-a izbit într-un utilaj greu, mai exact o volă care circula în fața sa. Accidentul s-a produs azi noapte, în jurul orei 22.30, pe DJ 208A, pe raza comunei Ipotești.
Motociclistul, Relu A., localnic din Ipotești, a văzut târziu vola din fața sa, motivând că aceasta nu era semnalizată corespunzător. Medicii de la Spitalul Județean Suceava l-au diagnosticat pe tânărul de 18 ani cu mai multe contuzii și escoriații, fără a fi vorba de nimic grav.
Polițiștii ajunși la locul accidentului au găsit utilajul și pe proprietarul acestuia, însă șoferul, Marian C., de 20 de ani, din Bosanci, nu se afla la fața locului. Conform poliției, acesta se deplasase la spital pentru a se interesa de starea victimei.
Cei doi tineri implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Tânărul de pe motocicletă a scăpat fără leziuni grave și datorită faptului că purta cască de protecție.