Un bărbat se zbate între viață și moarte în Reanimarea Spitalului Județean Suceava, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa neregulamentar pe drum. Accidentul a avut loc sîmbătă seară, în jurul orelor 18.00, în comuna Vama, atunci cînd Aurel R., în vîrstă de 47 de ani, din localitate, a fost lovit de un autoturism marca „Dacia 1304”, la volanul căruia se afla Iulian C., în vîrstă de 28 de ani, din orașul ieșean Hîrlău. Impactul a fost unul deosebit de violent, bărbatul fiind internat de urgență la Spitalul Județean Suceava, în acest moment aflîndu-se în secția de reanimare în comă de gradul II, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și fractură de bază de craniu. Conform unui comunicat al IPJ, „pietonul se deplasa neregulamentar pe partea dreaptă a drumului, în aceeași direcție de mers”.
Un alt accident a avut loc vineri seară, în jurul orelor 17.00, în comuna Mănăstirea Humorului, victimă fiind o tînără în vîrstă de 18 ani. Fata cu pricina, Teodora Elvira C., se deplasa regulamentar pe partea stîngă a drumului, moment în care a fost acroșată de un autoturism marca „Dacia 1310”, condus de Gheorghi S., de 51 de ani, din localitate. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral grav, cu fractură cominutivă cu înfundare, iar în privința sa prognosticul medicilor este pozitiv.





