Un șofer care și-a scăpat mașina de sub control și a pătruns pe sensul opus de mers a provocat un grav accident rutier în urma căruia patru persoane au ajuns la spital. S-a întâmplat sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, pe DN 2 K, în comuna Arbore.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul vinovat, Petru A., în vârstă de 33 de ani, din Solca, posesor de permis de conducere de anul trecut, aflat la volanul unei mașini înmatriculate în Anglia, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă la dreapta, lovindu-se frontal de microbuzul condus din sens opus de Ioan M., un șofer în vârstă de 42 de ani, din comuna Botoșana.
Urmare a impactului, precizează poliția, doi copii, de 5 și de 16 ani, pasageri în mașina ce a intrat pe contrasens, au fost răniți grav. De asemenea, a fost rănit și șoferul de 33 de ani, precum și o pasageră din autoutilitara care se deplasa regulamentar.
„Ambii conducători auto nu foloseau centurile de siguranță, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, și li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.





