La Moldovița

Accident grav, după ce șoferul a adormit la volan

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a adormit la volan, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:40, pe DJ 176, în comuna Moldovița.
Nicolae R., de 23 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, se afla la volanul unui autoturism Audi, cu numere străine.
Potrivit poliției, tânărul a adormit la volan, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns în șanțul din partea stângă, în sensul său de deplasare, unde s-a răsturnat, rămânând încarcerat.
„Din impact a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României