Accident de muncă la o societate din Rădăuți



Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a fost sesizat vineri despre faptul că, la punctul de lucru din municipiul Rădăuți al unei societăți comerciale, un bărbat de 44 ani, din comuna Zvoriștea, angajat ca muncitor al firmei, a fost victima unui accident de muncă. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timpul programului de lucru, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu un motostivuitor, din neatenție, un angajat la firmei a împins un cărucior mobil de pachetare scânduri, care la rândul său a ricoșat în altul și care l-a accidentat în zona gambei pe bărbatul de 44 de ani, ce se afla lângă banda de sortare cherestea. La fața locului a intervenit un echipaj al ambulanței, care după acordarea primului ajutor, a transportat victima la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. „În cauză s-a întocmit dosar penal față de bărbatul care a provocat din neatenție accidentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă, iar față de partea vătămată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca dosarul să fie soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.Despre incident a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.



Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține
Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele