Un muncitor constructor a ajuns ieri dimineață la Spitalul Județean Suceava în urma unui accident de muncă petrecut la Grupul Școlar Numărul 3. În timp ce era la serviciu, bărbatul, C.N., a făcut o criză de epilepsie și a căzut de la același nivel, rănindu-se în zona capului. El a fost adus la spital de un echipaj de la SIAMUD, cadrele medico – sanitare de aici acordându-i primele îngrijiri.
La Unitatea de Primire a Urgențelor, C.N. a fost diagnosticat cu traumatism cranio – cerebral și otoragie (hemoragie la o ureche), necesitând mai multe investigații pentru stabilirea cauzei sângerării. Muncitorului i-au s-au luat și probe toxicologice.
C.N. a declarat că este muncitor la firma de construcții ICO CONSTRUCT și că efectuează o lucrare la unitatea de învățământ menționată. Acesta a precizat că a făcut o criză de epilepsie și că a căzut, lovindu-se la cap. Bărbatul a fost internat în spital, urmând ca starea lui să fie evaluată de către medicii neurochirurgi.





