Accident cu un mort și doi răniți la ieșirea din Suceava

Impactul dintre cele două mașini a fost foarte puternic, una dintra mașini fiind proiectată în șanț

Accident grav duminică după-amiază la ieșirea din Suceava, spre Rădăuți. O femeie și-a pierdut viața și alte două persoane au ajuns rănite la spital după ce două mașini s-au ciocnit pe E 85, în dreptul depozitului Alexandria, în jurul orei 16. Din primele cercetări ale poliției se pare că unul dintre autoturisme, un VW Polo condus de o femeie de 48 de ani, din Suceava, a pătruns pe contrasens și a izbit frontal un autoturism Audi A 4 cu volanul pe dreapta, în care circula o familie din comuna Grănicești. Impactul a fost foarte puternic, autoturismul Audi fiind aruncat în șanțul betonat de la marginea drumului, habitaclul mașinii fiind avariat puternic în partea stângă a mașinii. Cel mai grav rănit a fost pasagerul de pe scaunul din stânga a mașinii Audi, o femeie de 48 de ani, care a intrat în stop cardio respirator și care în urma manevrelor de resuscitare din ambulanță nu a mai putut fi salvată. Femeia aflată la volanul autoturismului VW a fost și ea politraumatizată și a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce bărbatul aflat la volanul celeilalte mașini a avut doar traumatisme cranio-cerebrale minore și a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continua investigațiile pentru a afla modul exact de producere a accidentului.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

A făcut infarct la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit o mașină, care a ricoșat în alt autoturism

După ce a fost transferat de la Iași la Suceava cu accident vascular cerebral, aici a făcut și un infarct miocardic

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți