Căruțașii care circulă pe drumurile publice fără a respecta nici măcar normele elementare de deplasare în trafic continuă să facă victime, un ultim exemplu în acest sens fiind un accident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. În jurul orei 3.20, pe DJ 208A, pe raza orașului Liteni, un șofer în vârstă de 22 de ani, Ionel V., domiciliat în Fântânele, aflat la volanul unui autoturism, s-a izbit violent într-o căruță condusă în fața sa de un anume Gheorghiță L., în vârstă de 42 de ani, localnic din Liteni. În urma impactului, un tânăr în vârstă de 32 de ani, pasager în căruță, a fost rănit.
Din ancheta polițiștilor rezultă că localnicul conducea o căruță care nu era semnalizată corespunzător deplasării pe timp de noapte, astfel că șoferul l-a văzut târziu și nu a putut evita impactul.
Mai mult, căruțașul era și băut, după verificarea cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,66 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
O statistică recentă a poliției arată că de la începutul anului, în județ s-au produs 39 de accidente în care au fost implicate căruțe, 31 dintre acestea având loc din vinovăția totală a conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală. În aceste 31 de accidente au decedat cinci persoane, au fost șapte răniți grav și 25 de răniți ușor. Lipsa luminilor pe timp de noapte ori schimbările de direcție de mers fără o minimă asigurare sunt cauzele de la care pleacă cel mai adesea aceste accidente.
Soț și soție, răniți după ce au căzut din căruță
În cursul zilei de sâmbătă, în județ s-a mai produs un accident în care au fost implicați căruțași, aici împrejurările în care s-a produs fiind cu totul altele.
Conform Poliției, în jurul orei 17.00, soții Grigore și Ileana B., de 74 și respectiv 72 de ani, domiciliați în Cajvana, care se deplasau într-o căruță încărcată cu strujeni, s-au dezechilibrat și au căzut de pe încărcătură. În urma impactului cu solul, femeia de 72 de ani a suferit leziuni grave, care necesită în jur de 30 de zile de îngrijiri medicale.