O mașină condusă de un șofer în vârstă de 77 de ani, în care se mai aflau încă două persoane, s-a răsturnat în afara carosabilului după ce, intrat într-o depășire, a fost lovită de un tir care venea din spatele său. Accidentul s-a petrecut luni dimineață, în jurul orei 9.30, pe DN 17, la intrarea în Câmpulung Moldovenesc dinspre Vama.
Din ancheta polțiștilor rezultă că șoferul în vârstă de 77 de ani, din Gura Humorului, aflat la volanul unui autoturism Opel Corsa, care circula pe direcția Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc, a intrat într-o depășire fără a se asigura suficient, fiind acroșat de un autotren care era în spatelesău, al cărui șofer, un bărbat în vârstă de 43 de ani din Zalău, intrase deja în depășire. Lovit de colos, autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat.
Cei trei pasageri din autoturism au ajuns la spital. Din primele investigații medicale a rezultat că bărbatul de 77 de ani a suferit leziuni grave.