Accident cu trei răniți în a doua zi de Paști

Accident la Gura Humorului
Accident la Gura Humorului

Trei persoane au fost transportate la spital în după amiaza zile de luni, în a doua zi de Paști. Acestea au suferit leziuni în urma unui accident rutier care a avut loc pe drumul național 17, la intrarea în orașul Gura Humorului dinspre localitatea Păltinoasa. Un Audi argintiu a intrat in spatele mașinii înmatriculată în județul Bihor și a proiectat-o într-un VW care circula pe contrasens și care a fost proiectat în șanț. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ. Traficul rutier pe drumul național 17 a fost blocat pe ambele sensuri zeci de minute.

Accident la Gura Humorului
Accident la Gura Humorului
Accident la Gura Humorului
Accident la Gura Humorului
Accident la Gura Humorului
Accident la Gura Humorului

Recomandări

Tânăra artistă Ana Maria Baltariu lansează primul album discografic, „Dragostea leac nu are”, sâmbătă, la Casa de Cultură Gura Humorului

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an