Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani

Trei oameni au ajuns la Spitalul Județean Suceava, joi, în jurul orei 14.30, după ce două mașini s-au ciocnit violent pe DN 29 Suceava-Botoșani, imediat după ieșirea din municipiu Suceava spre Plopeni. Din primele cercetări rezultă că un autoturism Renault, înmatriculat în Botoșani, a pătruns pe sens opus, lovind o autoutilitară VW. În urma impactului violent, Renaultul a fost proiectat pe parapetul de la marginea drumului. La fața locului au intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.Cei trei răniți, conștienți, au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului județean, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani
Accident cu trei răniți, după un impact violent la ieșirea din Suceava spre Botoșani

Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens