Un bărbat și doi copii au ajuns la Spitalul Județean Suceava, luni seară, după ce mașina cu care se deplasau a fost acroșată de un alt autoturism, condus de o femeie, care a pătruns pe contrasens. Accidentul a avut loc în jurul orei 20.15, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Pătrăuți.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri rezultă că Elisabeta B., în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un autoturism marca Peugeot 307, pe direcția Suceava spre Siret, a pierdut controlul asupra volanului, mașina intrând în coliziune laterală cu autoturismul marca Mercedes Benz condus din sens opus de Sorin D., în vârstă de 53 de ani, din comuna Bălcăuți.
În urma impactului, precizează Poliția, ambele autovehicule au ieșit în decor.
La fața locului au intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava și autospeciale de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava.
„În urma coliziunii dintre două autoturisme au rezultat patru victime. Trei dintre acestea au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului județean”, a declarat plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Este vorba de șoferul Mercedesului și de doi copii, unul de 2 și unul de 15 ani, pasageri în mașina sa.