Suceava

Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs marți, în jurul orei 10.45, în intersecția din fața magazinului Lidl, la ieșirea din cartierul Burdujeni spre Plopeni.
Este o intersecție în care de multe ori prioritatea se acordă la mica înțelegere, la ieșirea din parcarea magazinului ori la virajul la stânga spre strada Eroilor.
O ambulanță SMURD a preluat de la fața locului o persoană care acuza leziuni.
Accidentul de ieri s-a produs tot după ce doi șoferi nu s-au înțeles pe tema cine dă prioritate la mica înțelegere.
Șoferul unui Mercedes, ieșit din parcarea magazinului Lidl, a vrut să intre pe strada Eroilor, însă un șofer care circula dinspre Burdujeni, aflat pe drumul cu prioritate, a intrat în el. Din acest impact, Mercedesul a ricoșat într-un autoturism care se afla pe strada Eroilor.
”La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2”, a transmis ISU Suceava.

Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni
Accident cu trei mașini implicate, în intersecția din fața Lidl Burdujeni

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare