Accident cu trei autoturisme implicate la Rădăuți

Accident duminică, 10 martie, la Rădăuți
Accident duminică, 10 martie, la Rădăuți

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs în municipiul Rădăuți, duminică, în jurul orei 14.00.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că două dintre persoanele implicate acuzau leziuni, acestea fiind transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Primele informații medicale indicau că accidentul nu are consecințe grave.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Accident duminică, 10 martie, la Rădăuți
Accident duminică, 10 martie, la Rădăuți

Recomandări

O adolescentă în stare de inconștiență, dar și alți doi tineri, transportați la spital după un accident rutier