Neatenție

Accident cu șase răniți după ce o șoferiță nu a acordat prioritate alteia

Toate cele șase persoane implicate în accident au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale

Șase oameni cu ajuns la spital, miercuri, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, la Bilca. Din fericire, cele patru femei și cei doi bărbați nu au fost diagnosticați cu leziuni grave, având contuzii.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.30, la intersecția unui drum comunal cu drumul județean Bilca, pe fondul neacordării de prioritate.
Din cercetările poliției rezultă că o femeie în vârstă de 48 de ani, din Bilca, care conducea un Audi, pe un drum comunal din localitate, ajunsă la intersecția cu DJ 178C (drumul cu prioritate), nu s-a asigurat din stânga, intrând în fața unui Ford condus de o femeie în vârstă de 30 de ani, tot din Bilca.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu echipaj SMURD, plus două ambulanțe de la SAJ.
Toate cele șase persoane implicate în accident au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Ambele șoferițe implicate în accident au putut fi testate, rezultând alcoolemie 0.

Recomandări

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate