Accident cu patru victime, după ce patru autoturisme s-au ciocnit la Vatra Moldoviței

Autoturisme implicate in accidentul de la Vatra Moldovitei
Autoturisme implicate in accidentul de la Vatra Moldovitei

Patru persoane, între care doi adulți și doi minori, au ajuns în această dimineață la spital, în urma coliziunii dintre patru autoturisme pe un drum din localitatea Vatra Moldoviței.
Accidentul a fost anunțat în jurul orei 10.00, la fața locului deplasându-se de urgență pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung cu o autospecială pentru descarcerare. Aceștia au fost însoțiți de două ambulanțe SMURD, precum și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
La sosirea acestora niciuna dintre victime nu era încarcerată, însă afectați erau doi adulți și două persoane minore, cărora li s-a acordat primul ajutor la fața locului. Aceștia erau conștienți și cooperanți, prezentând doar leziuni minore, însă au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au demarat cercetări la fața locului, pentru a stabili cu exactitate mecanismul de producere al accidentului și vinovăția celor implicați.

Autoturism implicat in coliziunea de la Vatra Moldovitei
Autoturism implicat in coliziunea de la Vatra Moldovitei
Politia face cercetari pentru a stabili mecanismul de producere al accidentului
Politia face cercetari pentru a stabili mecanismul de producere al accidentului
Autoturisme implicate in accidentul de la Vatra Moldovitei
Autoturisme implicate in accidentul de la Vatra Moldovitei

Recomandări

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident